Vorbim că e greu, mai mult greu decât frumos. Pe un blog citim cât e de dificil să fii mamă nedormită. Pe fesibuc curg de la poze perfecte cu zâmbete de mame și piciorușe adorabile, la articole despre depresia postnatală și dificultăți în alăptare. Pe băncile din parc auzim „cât de răuț e copilul ăsta care nu doarme toată noaptea legat”. Ce e așa de greu? Că doar ne naștem și ne creștem de la Adam și Eva încoace, de ne-am transformat și modulat familiile de la zece copii, la unu – doi copii per familie. Și tocmai acum, când...

Mereu îi întreb pe ai mei, când mergem în vizită: De ce păstrați atââât de multe cărți? Răspunsul e mereu același: Pentru nepoți. Lasă, lasă, că o să vă pierdeți voi interesul pentru ecranele alea cu butoane și o să vreți să citiți iar cărți adevărate și n-ați avea de unde. Astea măcar sunt amintire de la noi. Adevărul e că m-am întrebat mereu cum mă voi opri din cumpărat cărți. Cărți și caiete de scris… Când vine vorba de minimalism – noul mindset pe care ni-l construim – singurul lucru pe care îl pot reduce sunt cărțile. Ba acum...

Sunt în cursuri de terapie și dezvoltare personală – mă rog, creștere interioară mai bine zis – de 10 ani. Cred că e firesc pentru mulți dintre noi care lucrează mai departe cu oameni, atât de intim emoțional și psihic. Doar că pe lângă setea asta de cunoaștere, cred că mai e ceva. Citesc cărți despre spiritualitate, gândire critică și psihologie de 16 ani. Le-am mâncat pe pâine. Și cu toate astea, fac terapie consistentă doar de puțină vreme, cam de 1 an. Sigur, toate cele de până acum au fost pentru a mă crește cum am căutat a fi...

Am început să îmi dau seama de ce mulți părinți zic „I-am ascuns cartea aia, nu mai suportam să o citesc. Visez noaptea personajele din ea.” Știm, când copilașii fac o pasiune pentru un cântec, un joc, ori o carte, de câteva ori pe zi acea pasiune ne umple cam tot spațiul. Atenție, din recomandările de azi, e foarte posibil să ajungeți și voi să vă prea săturați de ele. Recent am descoperit o serie foartă prietenoasă de cărți. „Prietena mea Conni” are titluri de mare ajutor părinților și foarte practice. Emma a făcut prima pasiune pentru „Conni și olița”....

1.30 noaptea. Mă trezesc în liniștea unei case în care toți dorm. Inclusiv bălțile de afară. Norii de după tunet. Cerul. Adormisem la 8, lângă fiică-mea. Dar acum, fix în noaptea asta nouă, pentru o oră, mă afund în muzică. Fără nimic de făcut, fără nimic urgent, fără rolul de părinte. Doar muzică. Să o a s c u l t. Așa, pe îndelete, cu fiecare vers și fiecare instrument care se aude. Să îmi imaginez omul din spatele vocii. Felul în care își mulează vocea pe emoție și instrument. Brusc, se cască în mine întrebarea: Când au dispărut toate...