Se vorbește pe la uși că e zână. Alții care n-au văzut-o zic că e vrăjitoare

A fost odată ca niciodată o femeie fantabuloasă, prin înfățișarea și puterea ei. Avea părul vâlvoi, dar mătăsos, plin de lapte și biscuiți. Parcă ascundea mereu o comoară acolo. Ba uneori puteai da și de niște bucăți delicioase de măr răcoritor și dulce. Nu, nu era un pom roditor de fructe. Întreaga ei ființă rodea dragoste și compasiune.

În ochii ei puteai desluși râuri de griji transformate în candoare. De fiecare dată când clipea, te umpleai de o stare de bine, dacă se întâmpla să îi întâlnești privirea. Încântarea ochilor ei revărsa peste tine o putere magică, pe care o simțeai fix în stomac. Ca și cum tot curajul planetei se aduna în forța corpului tău.

Vocea ei te putea topi într-o secundă, căci din ea creșteau curcubee de miere, unicorni de zahăr și steluțe de turtă dulce.

Dar ce era cel mai straniu la ea era corpul. Din spatele ei creșteau două mâini pe care le folosea, la nevoie, în fața unei cutii magice din care ieșea abur fierbinte și tăvi cu merindele cele mai gustoase. Chiar dacă ele uneori ajungeau pe pereți sau la hunoi, ea avea un izvor ascuns, mesecat de răbdare, din care se desfăta ori de câte ori era nevoie. Cam de 5 ori pe zi. Din șold îi ieșeau alte două mâini pe care le folosea cel mai adesea în momentele de restriște: în parcuri pe lângă tobogan, pe stradă, fix lângă brodura unde cineva era să își spargă capul, în casă, la sertarul acela unde cineva își prinde mereu grisinele de degețele. Umerii ei drepți și fermi se continuau cu două mâini mereu pline de un pui de om, căruia îi dădea cele mai fine dulcețuri de alint. Căci altfel de dulce nu are voie.

De-a lungul gâtului ei se prelingeau când și când coliere de dragoste, cu mânuțe mici și calde, de care atârnau oameni de dimensiuni mici, mici, mici. Ai zice că era o creatură tare ciudată, dar prezența ei aducea atâta fericire și alinare, încât oricât de ciudat arăta, nu puteai să o vezi decât frumoasă și bună.

Doar când se înroșea de furie puteai ghici că sub toată acea înfățișare de zână bună și ciudată, era un om. Numai când pufnea pe urevhie și pe nas un fum violaceu, știai că i-a crescut barometrul uman și că urmează să se desfacă o cutie de înțelepciune. Sperai doar să nu iasă din cutia aceea ceva, precum clovnul care sare brusc să te ia prin surprindere. Cel mai adesea acea înțelepciune te cuprindea însă cu blândețe, ca să poți trăi ușor orice emoție grea. Nimeni nu știe cum reușea această creatură, în care se ascundea un om, să se transforme atât de repede pentru a te ajuta să îți îndeplinești nevoile, dar și cele mai năstrușnice vise.

Chiar și cu suflet uman, se vorbește că tot înger rămâne. Numele ei, pentru fiecare om din împărăție, era Mama.

Și ca să vă spulber visul, vă zic că întruchiparea de mai sus a apărut dinaintea ochilor mei după ce am urmărit acest video foarte simpatic, în care copii și adulți răspund la o întrebare binecunoscută: Ce ai vrea să schimbi la corpul tău dacă ai putea? Ai spune că nasul? Copiii ar zice cu totul altceva.

Dar nu doar eu am intrat în acest joc, ci și alte mame care au primit leapșa la #mamedebasm.

Dana a scris copios, despre o realitate sinceră, dar cu atât de mult umor! Am râs cu lacrimi, poate tocmai pentru că e exact cum mi se întâmplase și mie. Deh, după ce trece, parcă altfel faci haz de necaz 🙂 Pentru unii mumă, pentru alții ciumă îl găsiți pe blogul ei.

Și Andreea de la Aventuri în cinci a scris o frumoasă poveste modernă, despre cum se întoarce la ea ori de câte ori simte că lucrurile din jur o iau razna. Fata cu cărți și mere este ea, #mamadebasm 🙂

Please follow and like us:
0

1 Comment

  1. Răspunde

    Leapșa la întruchipat #mamadebasm – mamainprezent.ro

    […] trecute am scris un articol unde am pus toate defectele și calitățile și puterile reale sau imaginate pe care le am de când sunt […]

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *