Leapșa la întruchipat #mamedebasm

Sub asediul febrei și dormitului ca în tren, continui să mă imaginez cum mi-ar prinde bine acum să fiu în loc de om, un fel de Inspector Gadget. Îl știți, e personajul acela animat care mereu scoate din pălărie sau din mâneca fix ce are nevoie, că e o șurubelniță ori un bec. Dar cel mai important își lungește mâinile cu care eu fix acum aș putea să iau șervețelele din camera alăturată fără să o mișc pe micul Om adormită brotac pe mine.

Zilele trecute am scris un articol unde am pus toate defectele și calitățile și puterile reale sau imaginate pe care le am de când sunt mamă. Așa bine mi-a căzut să râd de mine și de momentele dificile de mamă, încât mi-am propus să lansez un joc. Să punem creativitatea și umorul la bătaie, și precum în basmele terapeutice, să desenăm în cuvinte creatura nouă care am devenit și în care creștem, de când suntem mame.

Am trei peneluri inspirate cărora le dau leapșa pentru #mamadebasm. Anca Munteanu de la E-minu.ro, Flavia Hiriscău de la noidoisibebe.ro și Alina Sas de la mamaimperfecta.ro. Abia aștept să citesc poveștile! Fetelor, nu uitați să dați mai departe leapșa cu umor la #mamedebasm 🙂

Care-i scopul scopurilor? Să ne punem niște ochelari inocenți de copii cu care să ne vedem mai ușor frământările și dificultățile. Ca “să avem seninătatea de a accepta ce nu poate fi schimbat, curajul de a schimba ceea ce poate fi schimbat și mai ales (să găsim) înțelepciunea pentru a face deosebirea între cele două.”

Please follow and like us:
0
Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *