Cartea care nu te lasă să o lași

M-am bucurat de zilele astea tihnite, deși le-am început cu maraton. Nu de lucruri de făcut pentru mese îmbelșugate, din fericire ne-au primenit bunicile cu bunătăți din depărtare. Ci cu obșnuitul program în care mă chinui să încadrez de toate. Iar la final mă aleg cu agitație, presiune pe mine și pe ceilalți, fugă, și prea puțină satisfacție. O anxietate pe care o cunosc de multă vreme, însă care încă mă ia prin surprindere. Degeaba toate recomandările cu „sărbătorile sunt despre odihnă”. E ceva înscris parcă în gene despre a te osteni până la epuizare, mai ales în perioada asta. Pentru că „munca e valoroasă!”. Nu o fi oare și odihna?

Cam toate blogurile românești ce le urmăresc, au bubuit în Ajun de îndemnuri către mame, despre cum să nu facă nimic și cum să se bucure de copiii lor mai mult. Un îndemn binevenit. Mi-am zis că ori sunt leneșă, ori am alte valori deja decât burți pline, căci departe de mine gândul de a încerca din nou talente culinare. Firește că am mai gătit câte ceva ici colo, puțin și ușor, cât pentru o masă. Nimic însă de sărbătoare. Deși așa se cade, să miroase casa a brad și a cozonaci, precum copilăria noastră.

Cu prima ocazie însă, m-am repezit în librărie, mi-am luat cartea mult visată și imediat după adormitul micului Om, m-am refugiat în ea. A durat o jumătate de noapte și o jumătate de dimineață.

> Paranteză de recunoaștere și recunoștință: am reușit după un an jumătate, să îmi iau o oră de citit în pat cu cafeaua lângă mine, și cu fiică-mea tolănită pe perne, și ea lângă mine, înconjurată de cărțile ei. Laudabil e că am avut curajul să încerc să fac asta, fără frustrare și gândul că nici de data asta nu o să îmi iasă. Că în loc să sar ca arsă când am auzit-o strigând “mami, mami, maaaami” prin casă, am așteptat cuminte să vină la mine și am invitat-o și pe ea lângă mine. Și de data asta a mers. <

Pe Petronela, autoarea, o întâlnisem chiar la lansarea cărții, în urmă cu câteva săptămâni. Eram curioasă să o văd, căci o citesc de multă vreme. Ghiceam în ea acea femeie de care obișnuiesc să mă feresc: așezată, care știe ce vrea, care știe ce gândește și de ce, însă care are o forță intensă, despre care nu știi sigur în ce direcție se întreaptă: ori spre luptă, ori spre o defensă acidă. Asta mi-a fost imaginea despre ea, citindu-i blogul. M-am bucurat să o văd și să o ascult. Am văzut o femeie puternică, cu o claritate desăvârșită, și o capacitate minunată de a jongla cu emoții și povești, fără victimizare, ori luptă. E foarte asumată, prezentă, plină de vitalitate și vervă. E bine “lucrată”, și deși poți ghici dintr-o mimică, abia perceptibilă, că nu e de acord cu tine, răspunsurile ei reușesc să fie respectuoase, pline de conținut și totuși autentice. A vorbit mult despre carte, dar și despre relații. A descris o lume a relațiilor așa cum am mai auzit doar de la o prietenă născută și crescută în București, trecută prin multe straturi sociale. A fost ca un fel de DIICOT deconspirativ al relațiilor amoroase și de familie, deși nu a dat nume, ci multe situații reale. Aproape amuzant chiar. Felul ăsta în care pozăm și felul în care trăim și simțim, de fapt, cu bună știință. M-am simțit din nou, ca și în multele discuții cu prietena din București, ca o naivă, mică și inconștientă, care trăiește în bula ei, unde ițele și intrigile filmelor românești sunt doar acolo, pe ecranele de la TIFF, ori de la Victoria.

Cam așa a fost și cu Orbi. Cartea. Ca un film derulat rapid și adevărat. Care însă a avut exact ce le lipsește filmelor noastre: realitatea că putem alege, că putem lua deciziile și altfel, că putem, chiar putem avea o relație de cuplu frumoasă și funcțională și că, în esență de fapt, putem avea o relație autentică și sănătoasă cu noi înșine. Cartea a fost pentru mine un mix de Yalom cu Radu Munteanu și al lui Marți după Crăciun.

O carte care vine la pachet și cu întrebări pentru sine, cărora sper să le lăsăm loc de răspunsuri. V-o recomand, o găsiți prin toate librăriile sau online. Iar pentru mame e perfectă, căci se citește repede și curios, e antrenantă și pune mintea și inima la treabă deopotrivă, departe de gândul la scutece ori meniul săptămânii 🙂

Please follow and like us:
0
Share: