Pentru că strângem multe cărți, am decis să fac o nouă categorie de postări, numită #cărțileEmmei, cu recomandări …de ale ei. Adică cu ce alege ea anume să citească într-o perioadă anume. Asta pentru că majoritatea copiilor au preferințe și achiziții similare în perioadele acestea de vârstă mică și poate inspiră și alte mame.

Acum o săptămână vorbeam prin video call, din camera Emmei, toți grămadă, cu verișorii ei și nepoții noștri. Puștiul foarte smart de 5 anișori, aflat de partea cealaltă a ecranului, ne întreabă: „Voi vindeți cărți? De ce aveți atât de multe?”

M-a amuzat întrebarea lui, și nu m-am gândit niciodată în felul ăsta creativ. Am putea face o minibibliotcă. Mai ales că multe cărți le și împrumutăm de la alți prieteni. Mi se pare natural să fiu înconjurată de atât de multe povești fascinante. Pentru mine sunt ca niște jucării, pentru fiică-mea la fel. Și între prieteni sunt recunoscută ca aia care oricum mereu face cadouri cărți. Dacă e să dau timpul înapoi, recunosc că de multe ori alegeam, în copilărie, cărțile mai des decât ieșitul afară. Pentru că acolo nu eram atât de timidă ca în relațiile cu oamenii în carne și oase. Mă străduiesc să încurajez un număr egal de experiențe și jocuri cu numărul de cărți, ca părinte, și sper să îmi iasă.

Emma are preferințe anume pentru cărți, și de obicei în serie, ca orice copil. Cere 2-3 cărți anume în repetate rânduri. Și pentru că sunt atât de frumoase și ne salvează adesea, mai ales în lungile călătorii cu mașina, împărtășim titlurile mai departe.

Azi vorbim de ultimele 3 „pasiuni”.

Vestita Gărgărița morocănoasă – sau găigăița mocomoasă cum zice Emma – a lui Eric Carle. Povestea este despre călătoria unei buburuze care nu voia să împartă afidele de pe o frunză (masa de mic dejun) și care caută să își înfrunte puterile cu animale mai mari decât ea. E genială, nu doar prin design și ilustrații, ci și prin faptul că cei mici pot învăța „fără să vrea” mărimi comparative, ora pe ceas (gărgărița se întâlnește la anumite ore cu aceste animale), despre emoții și relațiile cu ceilalți. Emma are doar un an jumătate, așa că mă las ghidată de ea în cititul cărții, și de ceea ce descoperă ea singură în carte. La oră încă nu a ajuns. Ce o distrează cel mai mult este să vadă cât de minusculă e gărgărița pe lângă gorilă, de exemplu. Mai ales când, cu fiecare animal întâlnit, mimez animăluțul și schimb intonația vocii.

Altă carte fascinantă, cumpărată de mult, însă atractivă doar acum, după ce a mai răsfoit-o neinteresată vreme de câteva săptămâni, este The wheels on the Bus. Este ilustrată de Melanie Williamson și vine la pachet cu un cd cântat de Familia Amador. Editura Barefoot Books. Cartea este delicioasă, este despre călătoria unui autobuz din Guatemala, plin de copii și adulți și mame cu bebeluși atârnați în sling. În autobuz mai sunt și găini și capre și multe coșuri cu merinde. Încurajează multiculturalitatea și e fascinantă prin neașteptatul ei. Mai ales când autobuzul face pană.

Și ultima carte de azi e favorita mea din toate timpurile 🙂 Asta a influențat-o și pe Emma, desigur. Probabil fascinația mea în timp ce o citeam cu voce tare. A fost cam așa: cartea e pentru copii mari, recomandată celor de 5-6 ani pe unele site-uri. Am început să o citesc cu voce tare de curiozitate, în timp ce Emma desena și se juca cu alte jucării. Era foarte preocupată să urce pe o treaptă și să coboare de pe ea, în timp ce povestea cu un bebeluș pe care se chinuia să îl coloreze pe față. Eu citeam pe lângă ea, cu voce tare, uimită de câte o ilustrație. De ce plângem explică, de exemplu, „Ce se întâmplă în corpul meu când plâng?” prin puține cuvinte și desene simple și frumoase. Din când în când, Emma se întorcea la mine și arunca ochii în carte și apoi se întorcea la ale ei. A doua zi, seara, după o descărcare sănătoasă prin plânsete, îmi spune printre suspine „ci-ci-tim aia, ci-ci-tim” arătând spre cartea așezată pe raftul de sus. A deschis cartea căutând exact pagina în care explica cum lacrimile curg șiroaie și inima bate tare, bătând și ea cu pumnul ei micuț în piept. M-am scurs toată pe lângă ea de uimire și drag și am continuat lectura, comparând cu plânsul ei proaspăt de eliberare.

Fac un disclaimer important legat de experiența cititului împreună. M-am descurajat de multe ori în periplul lecturii cu Emma. Pentru că e un om de mici dimensiuni cu impulsuri de personalizare a multor lucruri, printre care și cărțile. Personalizare adică rupt hârtia – că doar se simte atââât de bine să sfâșii câte ceva – și tras linii cu tot felul de culori pe ele. Două cărți au suferit iremediabil până acum. Din fericire, „Hoinari prin anotimpuri” a fost colorat doar cu carioci care se spală ușor cu șervețele umede. De aceea, cărțile ușor de rupt sunt puse sus, pe raft și le citim la cererea ei, împreună. Celelalte, cartonate, sunt la îndemâna ei. Cum e și „Gărgărița”. Când are pofta de a rupe, mă asigur să am la îndemână hârtia ei de colorat ori o carte poștală pe care i-o bag repede sub nas încurajând-o să o rupă cât poftește. Idee oferită de o prietenă, mamă de doi băieți pofticioși și ei de personalizare din asta.

Cărțile sunt magnifice, și ajută la dezvoltarea copiilor în feluri nebănuite. Împrumutați, faceți schimb cu alte mame, mergeți și la bibliotecă. Din fericire, în Cluj știți deja, sunt comunități mari de cititori mici, și la biblioteca „Ce le citim copiilor” și la Biblioteca Județeană „Octavian Goga” (Mărăști).

Revenim cu #cărțileEmmei lunea viitoare 🙂

P.S: aceste postări nu sunt publicitate, ci doar promovare de drag a cititului împreună. Orice titluri de inspirație aveți, dați mai departe cu încredere, în comentarii, mai jos.

Please follow and like us:
0
Share: