Despre cât iubim… să ne dăm cu părerea, fie ea și avizată parțial

Citesc pe niște grupuri comentarii de la oameni bine intenționați și cu informațiile la ei, de mi se fac ochii cât borcanele. Respiră îmi zic, și dă-i pace, fiecare om împărtășește ce și cum știe și e lecția fiecăruia să reacționeze cum îi cade bine.

Mie una, îmi cade rău. Situația era cam așa: o mamă la a doua sarcină se simte rău și împărtășește despre asta, întrebându-se de ce e atât de diferită starea ei față de prima sarcină, de ce se simte acum atât de rău. I se răspunde că e din cauza programelor subconștiente și că ar trebui „să se caute” de ele și să își infuzeze mintea cu afirmații pozitive. Răspunsul vine din partea unei femei foarte cunoscute în țară pentru cursurile de pregătire a nașterii naturale pe care le ține. Evident, ies reacții și reacții, căci cum ai putea să reacționezi atunci când te simți vulnerabil și nu prea bine, la o replică de tipul „caută în subconștient, că acolo e problema.”

Și să fie asta adevărat, nu despre asta e vorba. Atunci când cineva împărtășește ceva despre sine, exprimă într-un fel sau altul o vulnerabilitate. Poate e un om căruia nu îi e ușor să exprime asta. Poate și-a luat inima în dinți după multă vreme și negociere în capul său. Și poate a făcut-o doar ca să audă și să vadă că mai sunt și alții ca el, ca să se simtă mai bine și mai uman. Avem nevoie de empatie și compasiune, mai mult decât de soluții. Să respectăm expunerea unui om, căci poate e o vulnerabilitate pentru el. Cum ar fi asta?

Femeia însărcinată, că e prima sau a doua oară, e sub influența unui cocktail întreg de hormoni. Corpul ei se modifică pentru ca noul om să își facă loc în uterul ei și să se hrănească din minunatul ei organism. Vă puteți imagina că în corpul unei femei însărcinate bat cel puțin două inimi? Două inimi. Este absolut fascinant.

Așa că făbricuța asta extrem de inteligentă numită corp, începe să își facă treaba: hormonul hCG (gonadotropina corionică umană) se multiplică de n ori, de la femeie la femeie (în primul trimestru), progesteronul vine să relaxeze mușchii ca pereții uterini să se tonifice să se poată întinde treptat, dar relaxează și toți mușchii moi și ligamentele. Estrogenul reglează ceilalți hormoni cheie, oxytocina „întinde” cervixul și stimulează producerea laptelui, relaxina se secretă de până la de 10 ori mai mult în sarcină decât în afara ei ca cervixul să se înmoaie și să se alungească, dar aduce și niște articulații leneșe care dau nesiguranță în mișcare, și niscaiva arsuri la stomac. Apoi mai e și insulina care își face de cap ca să poată metaboliza hrana mamei și pentru făt, așa că medicul ne trimite să ne facem analiza de diabet de sarcină, dar poate uită să ne explice de ce, pe înțelesul nostru. Ah, și mai e și favoritul meu, cortizolul, care reduce stresul fizic și psihic, ca managerul făbricuței să fie zen, dar atât de zen că i se zice că are „creier de sarcină” (pregnancy brain), iar mama simte nevoia de mai multă odihnă și parcă abia se concentrează uneori.  Așa că mai întâi de toate FIZIC se întâmplă enorm de multe lucruri, care ne influențează chimic stările și fizice și emoționale.

Și, da, această vulnerabilitate psiho-emoțională și fizică, poate să fie potențată și de un fond anxios sau de alți factori de ordin psihologic, ori din mediu, cum ar fi un job stresant, încă un copilaș iubit și iubitor, dar cu propriile sale nevoi de îndeplinit și alte îndoieli și întrebări firești de mamă (o să îi iubesc pe amândoi la fel? se va simți celălalt copilul neglijat? voi putea alăpta? se va schimba cuplul din nou? și câte și mai câte posibile).  Și da, mai avem și un subconștient care a înregistrat o sumedenie de credințe și convingeri despre viață, rolurile noastre – cum e și cel de mamă, ori soție – și despre experiențele pe care le trăim. Și poate acest travaliu al gândurilor și al emoțiilor nu e în mod necesar conștient. Și nu e nimic că nu e așa. Fiecare dintre noi are alegerea și dreptul să se „caute” atât cât îi e bine în viața lui. Atât cât îl face fericit.

Ce vreau să zic prin articolul ăsta e: ori de câte ori cineva își împărtășește o vulnerabilitate, nu săriți cu soluții. În primul rând habar n-avem ce curcubeu emoțional și experiențial are persoana respectivă în spate. Să nu punctăm „aia” sau „cealaltă” la TINE. Să ne amintim că dacă vrem să sprijinim o putem face și într-un mod blând și neinvaziv. Apoi, nu există în lumea asta o soluție sau o pastilă, nici medicală, nici psihologică, care să fie vindecătoare pentru toate sufletele omenești de pe acest Pământ. Suntem peste 7 miliarde de oameni! 7 miliarde de experiențe, o sumedenie de culturi și nici nu aș putea număra câte gânduri și emoții trăite de noi toți într-o singură zi. Așa că să ne vedem de treaba noastră, chiar dacă suntem oameni care ținem cursuri pentru alții. Și mai ales, pentru femei gravide.

Și în al doilea rând, dacă suntem noi cei care ne exprimăm pe un grup, chiar punând întrebări și cerând sprijin, să ne amintim că putem primi orice fel de feedback. Dar că în viața noastră, numai noi facem regulile și numai noi înșine putem decide ce avem de făcut.

Cred mult în „trib” și în comunitate, în a face parte dintr-un grup și a accepta și oferi sprijin. Însă cu prețul compasiunii, nu al intruziunii.

 

Please follow and like us:
0
Share: