Dacă aș putea purta o carte pe post de mărțișor, aș face-o. Una mică, în care să scriu povestea Emmei și pe care să îl poarte și ea, la bătrânețile ei. Dar nu am cum, așa că îi las moștenire doar povești despre cărți, povești la care este co-autor. Mai ales prin felul delicios în care validează ea lectura unei cărți: “Da, da, asta Emma țitește. Emma țitește. Aicea schie.” Recomandările ei indirecte, motivul pentru care le preferă, dar mai ales felul în care le trăiește, este fascinant. Și adorabil. De o vreme încoace am decis să fiu mai puțin...
Despre mine
