#cărțileEmmei Un fel de mărțișor cu șmecherie

Dacă aș putea purta o carte pe post de mărțișor, aș face-o. Una mică, în care să scriu povestea Emmei și pe care să îl poarte și ea, la bătrânețile ei. Dar nu am cum, așa că îi las moștenire doar povești despre cărți, povești la care este co-autor. Mai ales prin felul delicios în care validează ea lectura unei cărți: “Da, da, asta Emma țitește. Emma țitește. Aicea schie.” Recomandările ei indirecte, motivul pentru care le preferă, dar mai ales felul în care le trăiește, este fascinant. Și adorabil.

De o vreme încoace am decis să fiu mai puțin rigidă în ale planificării. Din fericire, asta îmi permite să fiu mult mai atentă și la dorințele și nevoile Emmei, dar și la ideile sale, adesea foarte creative, atunci când are spațiu. Uneori simte nevoia de joacă dirijată – muzică, ritm, cântece, alergătură, invenții noi, jocuri de rol, etc – alteori fie mă cheamă și inițiază ea jocurile și îmi spune ce să fac, fie o aud din cealaltă cameră cum povestește aparent singură.

Azi s-a trezit bine dispusă și a citit de două ori aceleași trei cărți. Singură și foarte concentrată :)) Deși aveam alte titluri pregătite pentru #cărțileEmmei, dacă tot e serialul ei, îi dau credit pentru alegerile de lectură.

Una din cărțile preferate ale ultimelor săptămâni este o carte delicată și haioasă, zgomotoasă și blândă. „Nu vreau un alt iepuraș” este povestea unui băiețel care se desparte de Floricica, iepurașul său, pe care l-a găsit fără suflare într-o dimineață și se împrietenește cu un nou iepuraș. De fapt, e o carte despre prietenie, legătură emoțională și felul în care ne împăcăm cu plecarea în neființă a cuiva drag. Cred că e ideală pentru vârsta la care copiii întreabă despre moarte. În cazul nostru, ea a cucerit-o pe Emma prin ilustrațiile simple și „curate”, prin text și prin faptul că ea poate reda textul, povestind imaginile. Și această carte a ajuns peticită 🙂

– Ce face copilul?

Și tot ea răspunde singură:

– Fuge după iepuiaș, da!

-Ăăă… De ce fuge după iepuiaș? Mami, mami, de ce?

Altă dată, ia o păpușă:

-Bebe vezi, vezi, vezi, iepuiaaașul. Stă. Copilașul stigă: Piacă, piacă!

A doua carte e, din nou, a cuceritorului Eric Carle. Are un design minunat, o poveste simplă și frumoasă și ilustrații naturale. Cartea este cartonată și usor de mânuit de copilașii mici. Mai ales că e o încântare să descopere în ce direcții or mai merge paginile. Povestea este despre cum tatăl Monicăi i-a adus luna de pe cer, la propriu. M-a surprins plăcut, căci aveam impresia că va fi o poveste despre dragoste clasică, cum bietul tată, primul mare idol masculin al copilei, va trebui să îi explice cum va face orice pentru ea. Însă povestea e mult mai simplă și mai caldă de atât: Monica descoperă luna pe cer într-o noapte și își dorește tare mult să se joace cu ea. Tatăl ei găsește o metodă simplă și ingenioasă, așa cum probabil ar găsi orice copilaș. Emmei îi place că parcă nu se mai termină, și mereu descoperă ce înseamnă lung, înalt, “maie, maie” sau “mic, mic, mic”. Ajută deci și la asimiliarea conceptelor opuse, dar și la încadrarea in spațiu, la propriu.

Cea de a treia carte este…. interesantă și foarte amuzantă. Puțin dificilă copiilor așa mici, mai degrabă pentru 5ani+ aș recomanda-o. Esența ei este că are versuri neașteptate, cu sens neașteptat și foarte mult umor. Dacă celor mici, mici, le plac lucrurile pe care le pot ghici și anticipa, cei mai măricei vor fi amuzați să fie surprinși de niște rime neașteptate și savuroase. Ca un fel de ghicitori întortocheate și totuși în cuvinte tare simple și uzuale, poeziile din cartea “PE DOS” a lui Carmen Tiderle, sunt ca un fitness al minții. Emma este foarte surprinsă că nu poate ghici cum se termină următorul vers și tot cere să îi repet poezia până simte că a prins ideea. Se amuză la simplitatea cuvintelor și mă întreabă de tot felul de personaje atipice ilustrate printre versuri. O luasem pentru mine, ca exercițiu de creativitate și inspirație și de câteva ori i-am citit-o și ei. Azi am surprins-o “citind” singură din ea și vorbind cu cartea. Sunt tare curioasă ce i-a putut povesti lui “Pe dos” o minte curioasă de numai 1 an jumate 🙂

Adevărul e că alegerile Emmei de azi, oglindesc tare simpatic felul ei de a fi: surprinzător, autentic și cu o “șmecherie” jucăușă proprie.

Oare pot să mă îndrăgostesc mai tare de ea? Parcă plesnește inima de atâta drag de ea și de felul ei curios de a descoperi lumile ascunse în pagini de cărți.

La voi cum se desfășoară lecturile?

Please follow and like us:
0
Share: