Ești foarte important, și foarte importantă pentru copilul copilului tău. Atât de mult contezi, încât orice îi spui, crede fără să conteste. Și ține minte pentru o viață întreagă, chiar dacă e posibil ca tu să nu mai fii acolo să vezi și să înțelegi asta.

Te crede când îi spui că e urâtă dacă plânge. Iar data viitoare când va vrea să își comunice frustrarea și iritarea, se va simți rău că nu se poate controla, că nu e bună dacă nu e frumoasă, că e greșită, că e urâtă.

Te crede și ține minte când îi spui că trebuie să mănânce frumos. Iar data viitoare când nu se va putea abține să arunce mâncarea cea nouă ca să vadă cum se aude sau cum curge, își va aminti ce i-ai spus. Și se va întrista sufletul său mic că nu poate fi așa cum îți dorești tu.

Te crede și atunci când îi spui “te iubesc pentru că ești deșteaptă”. În viața asta suntem și proști uneori. De mai multe ori, chiar. Din uitare, neatenție și altele. Și când va fi așa, în loc să râdă de ea și să găsească o soluție, își va ascunde prostia, de teama că ceilalți nu o vor iubi. Pentru că a învățat că e iubită doar când demonstrează că e deșteaptă.

Vrea multe de la tine, chiar și ce mama și tata nu îi dă. Dulciuri, timp la televizor, cozonac și jucării. Îți promit că se va simți mult mai în siguranță dacă îi vei spune exact ce îi spunem și noi când le cere. Va învăța că lumea în care trăiește e sigură și consecventă, și atunci când nu e, va veni și la tine și la noi, în egală măsură. Va învăța că lumea nu se împarte în tabere, în noi și ei. Și va învăța să gândească singură, să aibă discernământ pentru că 6 adulți în viața sa, i-au oferit cele mai oneste explicații. 

Te aude când strigi ca să îi acoperi plânsul și nu înțelege de ce nu vrei să o asculți. Nu înțelege de ce e greșit să plângi. Știi, plânsul și râsul sunt descărcări emoționale ale creierului. Îți place când râde și vede încântarea din ochii tăi. Îți dai seama cum ar fi să se simtă la fel de înțeleasă și apreciată chiar și când plânge? Ar învăța de la tine că e importantă, că durerea ei contează pentru tine, că o vezi și o asculți.

Și nu, noi, copiii tăi, nu am crescut la fel ca ea. Noi am crescut cu pălmuța la fund că tu nu știai cum să îți “răcorești” altfel nervii. Și te înțeleg atât de bine acum, când îmi înghit fiecare urlet și mă închid în baie să plâng. Da, eu, copilul tău, care acum e mamă. Dar eu am luxul să merg la terapie și să învăț despre mine. Și copilul meu are acest noroc, să nu fie crescută cu umilințe, șantaj emoțional, condiționări. Ea e liberă. Acum ai ocazia să fii și tu.

Dragă bunic, dragă bunică, ești și vei rămâne în inima și în mintea ei, pentru totdeauna. Exact cum ești și vei rămâne pentru copiii tăi.

Cum ar fi dacă cuvintele tale, care se transformă în vocea din capul ei, să fie despre cât e de valoroasă, de curajoasă, de plină de încredere? Cum ar fi dacă i-ai spune, din cuvinte și privire, “te ascult, te văd, te înțeleg”?

Cum ar fi dacă atunci când îi va fi mai greu, în loc să își amintească cum doreai să o corectezi, își va aminti cum îi puneai întrebări despre ce simte și ce crede, cum o priveai cu respect și admirație?

Știu că pe noi ne-ai crescut altfel și în regulă așa. Acum însă ne vezi pe noi cum ne creștem copiii. Fără “nu e voie”, fără “ai greșit”, “nu e frumos”, “e rușine”, “vreau să te înveți minte”. Și o admiri cum e crescută.

Vino și tu cu imensa ta iubire, cu blândețea și răbdarea ta, cu timpul tău. Avem nevoie de tine.

Și când îți dorești să îl corectezi, pe el, copilul copilului tău, amintește-ți doar atât: acest pui de om învață de la tine cum să se iubească pe sine. Dă-i voie să învețe să se iubească și când comportamentul său îi deranjează sau rănește pe ceilalți. Întreabă-l cum se simte, cum se simt cei din jur, și va înțelege singur. Copilul acesta, așa mic cum e, are capacitatea să spună și să simtă “îmi pare rău”, “te iubesc”, “înțeleg”. Pentru că a învățat să își înțeleagă emoțiile lui și pe ale celorlalți. Fii alături de el, doar observându-l.

Omul ăsta de mici dimensiuni, are nevoie de încântarea ta, are nevoie să fii fanul lui nr 1, partenerul lui de joacă și aventură, așa cum dictează el jocul. Știi, el are dimensiuni mici, și știe asta deja și se simte că e mai mic decât tine. Nu are nevoie să îi mai arăți asta. Are nevoie să își ia putere și să se simtă important.

Sunt mama lui și te asigur că nu va deveni un adult leneș, neștiutor, inadaptat societății sau lumii noi. Acest om mic vezi și tu deja cum crește drept și sănătos și ordonat emoțional. Va avea capacitatea să fie ordonat și fizic. După 6 ani, când creierul său va avea capacitatea de anticipare și organizare. O va face din dorința proprie, nu pentru că i-a spus cineva. Și va fi ordonat în lucrurile inportante lui, nu acolo unde vreau eu. Pentru că nu e despre mine, și nici despre tine. Ci despre el și viața lui.

Avem nevoie de iubirea ta bunico, bunicule. Atenția și timpul tău sunt suficiente. Tu ești îndeajuns. Și el, micul copil de acum, te va avea în mintea și în inima ta atât de mult, încât le va povesti și copiiilor săi despre tine. Și în felul ăsta își va aminti cum te minunai de jocurile împreună, cum descopereați viața vie împreună, cum erai camaradul lui, punctul lui de sprijin, alinarea lui. Ce amintire mai frumoasă ai putea să îi oferi decât sprijinul și atenția ta?

Please follow and like us:
0
Share: