Surpriza berlineză

Suntem de două zile în Berlin și m-a absorbit cu totul.

Speriată la început, călătorind singură cu Omul ăsta de 90 de cm înălțime și multe kilograme scai de mine, într-un oraș complet nou, unde nu pot să leg niciun cuvânt în limba localnicilor, ori să pricep măcar vreun meniu.

Însa m-a furat complet. Felul ritmic în care sunt și funcționează oamenii mă surprinde. Par să fie foarte concentrați pe fiecare moment, în parte, visători și totuși conectați la realitate. Am auzit foarte des “take your time” și “let her take her time”, eu fiind cu fiică-mea de mână ba pe scări, ba în piețe, ba prin cafenele ori parcuri. M-am oprit la un moment dat în fix mijlocul pieței de legume și fructe de miercurea, din cartierul în care stăm, și m-am uitat împrejur. Am respirat zgomotul oamenilor, mișcările lor. Și toată graba interioară s-a domolit. Ritmul alert din mine, programul setat din cap, a dispărut. Mă simțeam în contratimp cu vremea capricioasă, cu waze-ul în mână și programul micului Om de mese și somn. Ce risipă! Ce risipă de prezență.

Pe oriunde învârt capul, dau de verde. Balcoane și terase personalizate xu flori, copăcei, zmee sau tablouri. Oregano pe pervazurile oamenilor, copaci și iarbă în curțile clădirilor, trotuare late, foarte late, așezate, biciclete rulând la fel de multe ca pietonii, copii cu mamele lor împingând cel mai adesea cărucioare duble, ori un cărucior și o bicicletă, copaci și tufe verzi peste tot. Oameni ritmici, conectați, firești, naturali. Îmbrăcați în culori naturale, materiale naturale, îngrijiți, dar nu cocheți, adaptabili mereu la vreme, niciodată înfofoliți, deschiși, dar nu zâmbăreți neapărat. Un fel de “e bine exact cum e”, însă pe fază la ceea ce se întâmplă în jur.

Când am deschis google maps, mi s-a umplut ecranul de pâcle verzi care marcau parcurile de pretutindeni. E un oraș viu, însă nu frenetic. Se simte viața, activitatea, se aud și se văd evenimentele, oamenii împânzind străzile cu copii purtați, ori atașați bicicletei lor, rucsaci purtați în spate peste tot, un fel urban și totuși foarte apropiat de natural. Un modern nealterat de un firesc uman, cu tehnologie folosită cât mai simplu și practic – în mijloace de transport, de exemplu – însă fără ochi pironiți în telefoane, la tot pasul.

Grădinițe și școli primitoare, cafenele și roastere la fiecare al treilea copac, family café (super friendly pentru copiii care rulau biciclete fără pedale printre mese), bistrouri micuțe cu mâncare proaspătă pentru localnicii de pe stradă (localuri fără toaletă, de 6-7 mese mici)totul pare integrat, asumat, recunoscut. Istoria veche în jurul căreia s-a clădit noua arhitectură, ca și când vechiul și noul sunt acolo dintotdeauna.

(Școală de clase mici și ciclu gimnazial)

Galerii de artă, studio de artă și cultură cu frecvența chișcurilor de ziare de cartier de la noi, cu geamuri de sus până jos, unde vezi pereți cu lucrări, mese cu cafele și creioane întinse pe hârtii de tot soiul, artiști care nu ies altfel în evidență. E un mix de oameni de tot soiul, fiecare cu identitate clară, însă fără să strige în vreun fel diferențele. Poate doar italienii sau turcii se mai zăresc, căci îi citești rapid oriunde în lume.

Mai avem două zile, în care ne vom aventura și mai mult în inima Berlinului, care deocamdată ne-a îmbrățișat cu totul. E un sentiment neașteptat, de bine și primire, deși nu înțeleg o iotă de germană, nici măcar pe etichetele din supermarket… Cred că să știi și limba, Berlinul îți face loc unei vieți de bine, indiferent care sunt valorile tale.

Please follow and like us:
0
Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *