1.30 noaptea. Mă trezesc în liniștea unei case în care toți dorm. Inclusiv bălțile de afară. Norii de după tunet. Cerul. Adormisem la 8, lângă fiică-mea. Dar acum, fix în noaptea asta nouă, pentru o oră, mă afund în muzică. Fără nimic de făcut, fără nimic urgent, fără rolul de părinte. Doar muzică. Să o a s c u l t. Așa, pe îndelete, cu fiecare vers și fiecare instrument care se aude. Să îmi imaginez omul din spatele vocii. Felul în care își mulează vocea pe emoție și instrument. Brusc, se cască în mine întrebarea: Când au dispărut toate...
Despre mine
