Seria cea mai iubită din #cărțileEmmei – și cea mai cadorisită

Mereu îi întreb pe ai mei, când mergem în vizită: De ce păstrați atââât de multe cărți? Răspunsul e mereu același: Pentru nepoți. Lasă, lasă, că o să vă pierdeți voi interesul pentru ecranele alea cu butoane și o să vreți să citiți iar cărți adevărate și n-ați avea de unde. Astea măcar sunt amintire de la noi.

Adevărul e că m-am întrebat mereu cum mă voi opri din cumpărat cărți. Cărți și caiete de scris… Când vine vorba de minimalism – noul mindset pe care ni-l construim – singurul lucru pe care îl pot reduce sunt cărțile. Ba acum am inventat și un sistem, împreună cu o prietenă, de bibiotecă comună. Orice, doar să reducem riscul de a ne îngropa pur și simplu în munți de lucruri. Chiar dacă iubim cărțile.

Cu o singură excepție: cărțile pentru copii. Ce descoperim acum sunt niște povești absolut fascinante, la care nici nu aș fi putut visa cu ani în urmă. Habar n-aveam ce lume fascinantă și nelimitată pot deschide, de la nici un an. Vă puteți imagina o carte pe care copilașul poate sta la propriu? Pe care o poate citi mereu altfel și totuși la fel? Pe care o poate citi el singur, când nici nu știe să vorbească în propoziții? Eu nu aș fi putut. Până când, la 1 an și 2 luni, Emma a citit o astfel de carte timp de o oră jumătate. Pe ceas. Șoc și groază 🙂 Atâta concentrare la un copilaș așa de mic? Atât de multă atenție, rădare, încântare, pur și simplu de unul singur?

Cartea asta e de fapt o serie de 5 cărți, ca și când am citit 5 romane diferite despre aceleași personaje. Se numesc „Hoinari prin anotimpuri” cu câte o carte pentru fiecare anotimp, plus una despre noapte. Carte este „scrisă” de Rotraut Susanne Berner și o găsiți la Editura Casa. Frecvent puteți găsi și o reducere la cele 4 cărți chiar la editură. Am căutat-o direct în librării, când am avut nevoie de un cadou urgent, însă nu prea am găsit-o. Așa că atunci când o găsim la reducere pe site-ul editurii luăm mai multe seturi, punându-le pe lista de cadouri din timp.

Acum câțiva ani, am văzut-o prima dată la o prietenă cu doi copii, care mi-a zis: e fascinantă, uite, o poți citi cum vrei tu. Nu aveam copii. Nici prea multă răbdare. Mi se părea imposibil să ai atât de multă creativitate ca părinte, încât să stai lângă copil și să îi citești o carte aparent fără sens, ca o înșirurire de benzi desenate.

După ce am intrat în lumea acestei serii de cărți „Hoinari prin anotimpuri”, am descoperit o carte-joc, pe care o putem folosi pentru imaginație, lectură, întrebări, memorie, ghicitori, ba chiar pentur modul de învățare cu „verificare”.

Cum am folosit noi cartea:
– am pus muulte întrebări, încă de când am deschis-o (avea 8 luni): „Ia te uită! Ce face aici oare Cornel?”
– pe scene independente: „Pff! Pălăria Ancăi a căzut pe jos în timp ce ea merge pe… (completează Emma – trotineeetăăăă). Oare își dă Anca seama că a pierdut-o? Haide să vedem în următoarea pagină”
comparând diverse situații cu care ne întâlnim în viață cu cele din carte: „Of, ia te uită aici în gară, biata mamă – sau poate o fi bunica? – a rămas cu jucăria în mână și pare îngrijorată. Cred că îl caută pe copilașul ei. Unde o fi copilașul?” urmărim împreună pagina și Emma îl găsește: „Uite mami, chied că este aiși” „Daaa, și eu cred că este el, uite e singur și e cu mâinile ridicate. Ce crezi că face?” „Chied că e speiat și stigă Maaaaaaaaamiiiiiiiiii sunt aiiișiiii. Unde eeeeești?” „Da iubito, și eu cred la fel. Of, asta îmi amintește de momentul acela din Berlin, când eram în magazin și ai fugit de lângă mine. Îți mai amintești cum s-a întâmplat atunci?” Și povestim despre cum s-a simțit ea când a crezut că s-a rătăcit de mine, cum a simțit frica și cum ceilalți au încercat să o ajute și ea s-a speriat și mai tare.
– pentru memorie: reținem numele personajelor și apoi eu întreb „Unde este Iulia oare? Haide să o căutăm să vedem ce face ea azi. Aaah da, acolo e! Șiiiii Sandu? El ce o fi făcând?”
– când era bebeluș, eu mă așezam pe burtă cu ea, cu cartea sub nas și urmăream cu degetele diverse obiecte sau personaje, în funcție de ce o atrăgea la momentul respectiv. Uneori ea stătea în balansoarul în care abia își ținea capul, și eu lângă ea în pat, ridicând cartea, citind împreună, la fel, cu degetul pe diverși oameni
– acum o folosim foarte mult descriind cum e îmrăcat un personaj – în ce culori, de exemplu – cum putem să dăm cuiva indicii despre ce căutăm
– poate fi folosită pe post de ghicitoare: adultul poate spune „Caut pe cineva care poartă o pălărie ciudată”. Copilul poate ghici printr-un număr de întrebări: E femeie sau bărbat? E adult sau copil? Azi poartă roșu sau verde?

Noi am primit cărțile vara și le-am scos pe rând, în fiecare anotimp. Atât de mult le-am explorat 🙂 Problema a fost că pe spatele fiecărei cărți sunt numele câtorva personaje, povestind câte ceva despre ele sau invitând copilașul la întrebări sau o anume căutare. Așa am descoperit destul de târziu numele tuturor personajelor centrale. De curând am luat și ”Hoinari prin anotimpuri – Noaptea”, cu mai puțină activitate pentru personaje, deci mai puține detalii. Însă de mare folos pentru noile provocări legate de momentul mersului la somn. Prin Hoinari ne-am reîmprietenit cu întunericul și cu somnul.

Ce e mai important și m-a cucerit complet la ele, este felul în care cartea o însoțește pe fiică-mea în fiecare stadiu al ei de creștere. La început, doar căutam un lucru anume – cum ar fi personajul papagalul Riri. Apoi, am început să căutăm relațiile dintre personaje. De curând, am putut să identificăm activitățile pe care le face un personaj în fiecare anotimp, urmărindu-l în toate cele 4 cărți. Cu copii mai mari ai prietenilor noștri, am reușit să urmărim simultan cum dezvoltă două personaje o relație și ajung să fie cuplu. Și, pentru că e chiar pentru multe categorii de vârstă și e mare, o putem citi și împreună. De aceea, o luăm cam la orice eveniment sau în orice călătorie cu noi. Așa am aflat că s-a editat și varianta mică, pentru călătoriile cu mașina.

Nu doar că e foarte versatilă, însă ce îmi place cred că cel mai mult la cartea asta, la invenția asta grozavă de carte, e că învață copilașul despre amânarea recompensei. O abilitate atât de puțin încurajată azi, când totul se întâmplă rapid. Prin Hoinari, el își poate găsi un ritm propriu de explorare, pe care îl putem urma împreună. Nici măcar pagină cu pagină, ci element cu element, în niște pagini imense. Cartea are format mare, fiecare pagină fiind cartonată. Așa că nu e în pericol de distrugere prea ușoară nici măcar de cei mai mici și mai rozători. Și da, e o carte care încurajează foarte mult interacțiunea părinte-copil, promovând explorarea împreună, răbdarea, atenția, curiozitatea, dorința de căutare și de întrebare.

O singură dilemă am legată de cartea asta. Personajul de pe coperta 1, care stă în colțul din stânga jos, martor la tot ce se întâmplă. Am descoperit-o abia după 1 an, că apare și în alte pagini în afară de copertă. Dar cine e? De ce nu îi vedem niciodată fața? Și de ce nu o găsesc nicicum în anotimpul iarna? Știți voi oare? Sunt în suspans deja de luni bune, vă rog scrieți-mi dacă aflați!

Please follow and like us:
0
Share: