Idei din conferința despre bani, cu Oana Moraru și Gáspár György

Am fost ieri la un eveniment foarte mișto de parenting în cluj, pe tema banilor, „Liber la educație financiară”, cu Oana Moraru, Gáspár György și alții. Cred că a fost cel mai profi organizat eveniment la care am fost în Cluj, care să aibă și conținut de calitate, însă și format și locație și o comunicare impecabilă cu mine, cel înregistrat. Când zic asta cu gând la Cluj, îmi vine în minte Raluca Anton, poate și de drag și pentru că am văzut Holo între organizatori, nu doar ca vorbitor. Cu multă claritate, bun simț, cu respect (mai ales timpi respectați, așa cum îi cade bine oricărui părinte care se desprinde de copiii lui „pe ceas”).

Când am văzut panelul de vorbitori, i-am spus unei prietene că îmi pare rău că Oana Moraru vorbește abia la sfârșit, când mi-ar fi plăcut să înceapă cu ea, ca să decid apoi dacă să mai stau ori ba. Dar, cum zicea și ea, “Michael Jackson nu a cântat niciodată la deschiderea propriului concert” 😀 Am râs bine și i-am dat dreptate, căci am plecat la final cu o cu totul altă energie decât m-am dus, și numai după ce i-am ascultat pe ultimii doi speakeri, pe Gáspár și pe Oana, mai ales. 

Iată, ca de obicei, notițe și idei cât mai raw, pentru părinții care nu au ajuns.

Raluca Anton, psihoterapeut specialist

  • dacă am investit într-un business 3 ani, chiar dacă nu merge, voi investi încă 3 ani, doar pentru că am stat deja acolo atâta vreme (asta îi dă valoare)
  • ceea ce dețin eu este mai valoros decât același lucru pe care îl are celălalt – vreau sa am în posesie, voi vinde mai mult decât aș da aceeași bani pe aceeași casă când o cumpăr, doar pentru că este un bun AL MEU
  • dacă mi-am imaginat înghețata pe care urmează să o primesc cu topping de ciocolată, ea poate veni cu orice alt topping actractiv și interesant, nu mă interesează. Eu vreau exact ce m-am așteptat să primesc

QA

Q: Fiul meu de 4 ani are un comportament repetitiv, similar din exemplul cu înghețata: ba urlă că i-am pus noi pasta de dinți pe periuță, ba că primește 1 bomboană și nu o ia el anume, ba că nu primește exact cum și-a dorit. Oricum ar fi, vrea altceva sau altfel, niciodată exact cum primește.

Sergiu Penciu, profesor de educație financiară

copiii nu știu diferența dintre nevoie și dorințe

  • pentru copii nu există bani, ci doar utilitatea lor „ciocolată, costă, vreau”
  • învățați copiii cine este pe bancnote și de ce (valorizare)
  • folosiți pușculița ca mod de viață, ca exercițiu de a face ceva constant și repetitiv 

QA

Q: Ce faci când mergi cu copilul la cumpărături și îți cere o jucărie?

A: Mergi cu o listă clar definită de dinainte la cumpărături și nu te abați de la ea. Dacă vrem, îi spunem dinainte copilului: ai dreptul la un produs pe care îl stabilim acum, de maxim X lei (un dulce, o jucărie, orice). Și ne ținem promisiunea. 

Gáspár György, psiholog, autor

  1. Mitul îndestulăriimitul că banii nu sunt suficienți devine principala cauză pentru frica și anxietatea noastră
    • ca ființe umane avem nevoie de garanții, de aceea muncim foarte, foarte mult, de aceea ne imaginăm că prin această muncă ne asigurăm viitorul familiei – de aici lipsește conectarea cu cei din familie
    • tot ce nu primesc de la mama, tata sau partener, voi primi de la un obiect, așa că mă atașez de el – telefonul e cu atât mai adictiv cu cât dă impresia de comunicare
    • în substrat, fac asta, pentru că nu am încredere că voi primi această conectare umană de care avem nevoie natural – și asta e ceea ce îmi învăț copilul când transfer relația mea cu el, cumpărându-i un telefon/calculator performant
    • când ne definim viața ca fiind deficitară, ea devine un efort exagerat de a supracompensa și munci mai mult, sperând că o să ne învingem nesiguranța legată de viitor (acel „vreau să nu mai am grija banilor”)
  2. Mitul mai mult înseamnă mai bine – mai mulți bani însemnă mai mult bine în viața mea
    • acest mit + mai mult din orice e mai bine decât orice – este rădăcină pentru competiție și cauza principală de anxietate
    • de aici pornim în cursa nebună a acumulării
    • statistic vorbind, niciunul dintre elementele de mai sus nu ne crește calitatea vieții
    • cel mai periculos în această cursă este că niciodată nu putem deveni învingători
    • calitatea vieții și sentimentul de bunăstare este influențat direct de calitatea relațiilor noastre
    • când mintea îmi spune că nu e niciodată suficient nimic din ceea ce am, mă îndepărtează de relații
  3. Mitul „eu nu am mai mult, deci asta este”sunt condiționat de viață să fiu sărac (pentru că așa au fost mama și tata)
    • ne sleiește de energie, ne epuizează, ne face adesea cinici
    • poate deveni motivul pentur care exclud orice bucurie de viață (orice entuziasm)

Cel mai frumos dar primit de la viață este că în relația cu cineva sau cu ceva, ne descoperim pe sine, evoluăm, creștem

Ce putem face? (luați un pix și o foaie sau deschideți Notes în telefon și răspundeți repede – e revelator!)

Primul pas:conștientizez care e definiția mea personală despre bani? Relatia dintre noi și bani e definită de dependență? (se traduce prin deconectare de cei de lângă noi)

Pasul 2: să analizez – cu ce mesaje despre bani am venit de acasă? cu ce mesaje funcționez eu în prezent? în ce comportamente mă implic când vine vorba despre bani?

Noi toți merităm să avem o relație sănătoasă cu banii, indiferent de familia în care am crescut

Caracteristici ale oamenilor care au inteligență financiară: autocontrol, stimă de sine crescută (ei cred despre sine că sunt demni să aibă bani, că merita să aibă bani, însă obiectivul lor principal în viață este de a se bucura de bani, nu de a-i face), optimism (știu despre sine că oricât de grea va fi situația, vor găsi o soluție cu ajutorul celor din jurul lor)

Pasul 3: revoluția  – să pun în practică tot ce am discutat până acum

În această lume sunt suficienți bani ca noi să trăim fericiți.

Oana Moraru, consultant educațional, fondator școala Helikon

Întrebarea de bază în tema educației financiare este „Cum îi ajut de mici pe copiii mei să își securizeze viitorul?”

  • îndeplinindu-le două mari nevoi de bază (din cele 5): prima mare nevoie este să aibă siguranță, predictibilitate, anticipație + a doua mare nevoie este cea de diversitate, de nou, de elemente surpriză

Relația cu banii este aceeași relație pe care o avem față de convingerea noastră de cât merităm în viață (fără să trebuiască să dovedim că merităm). 

  • de când ne-am născut am fost cântăriți, măsurați, comparați – cu aceste convingeri ne continuăm adesea întreaga viață
  • să ne imaginăm un nor de abundență deasupra capului în care energia este a lui „merit, nu mă judecă nimeni, e OK să greșesc, există bunăvoință pentru toată lumea” 

Uitați-vă la copiii de la sate, care cu o seară înainte au fost abuzați în familiile lor, cu părinți alcoolici sau violenți, ori care pleacă de acasă cu zilele și copiii nu mai știu nimic de ei cu zilele. Cu câtă bucurie aleargă acești copii în curtea școlii, ce fericire profundă!

  • să ne conectăm la acea stare de plin și de bine
  • numai dacă ai zilnic un pic de spațiu de relaxare, poți să conduci afaceri, să îți asumi riscuri 
  • atenție în corp – corpul îți dă semnale imediate când ceva nu e în regulă – și se încordează gâtul, spatele, fundul, îți vine să te scarpini – acolo te oprești, respiri, ieși din situație, amâni decizia sau comportamentul, mergi să te plimbi; te întorci, îți scanezi din nou corpul și apoi acționezi din starea ta de bine
  • recomandare lectură: Thomas C. Curley, 2 cărți pe tema oamenilor bogați 
    • Rich Habits: The Daily Success Habits of Wealthy Individuals
    • Rich Kids: How to Raise Our Kids To Be Happy And Successful in Life
    • 3 reguli pentru părinți: 
      lectura zilnică obligatorie – 30 de minute pe zi
      legea asociației – importanța mentorilor și a modelelor optimiste în viață 
      regula unei singure ore în fața ecranelor – a evita uitarea de sine (nu pot să stau cu mine însumi, atunci butonez sau mă las absorbit de un film, ecran, știre, joc, ca să uit de ceea ce simt și gândesc)

    Fiți polițistul cuvintelor voastre, voi induceți starea de puțin: „dacă nu faci ce îți spun, te condiționez” (îți iau obiectul, nu te mai las acolo, etc).

    • de ce apare neplăcerea de școala? le vorbim despre școală ca despre ceva foarte greu – le inducem din start sentimentul că atunci când mă duc să mă realizez în viață trebuie să îmi fie greu, să fie obositor, să trag de minte, iar ăia care se distrează sunt superfiiali și sigur nu fac școală adevărată
    • mentori – să aibă mentori: de timpuriu (grădiniță) copiii își setează astfel ambiția de succes
    • 73% dintre obiceiuri le iau de la părinți
    • sport la liceu – competiția în adolescență este necesară
    • cum să îi învățăm să nu se teamă de risc? când vine copilul cu probleme acasă de la școală, părintele are tendința de a sări repede cu soluții. El vine cu frustrare și mai întâi, trebuie să și-o descopere, să o trăiască, să stea în ea. Rolul părintelui este să îl întrebe „Care este nevoia ta acum?” Și îi dă spațiu să treacă apoi prin etapa următoare, în care copilul spune mai mulți de „Vreau să…”. 

    Lasă-i timp copilului să își simtă nevoiaso o formuleze, să găsească variante de lucru pe ea. Tu stai acolo cu el și nu te da știutor, experimentat, că altfel îi dai prea puțin spațiu de manevră de conștientizare și de risc. Dă-i spațiu să fie un self-made man.

    • cum îl ajut să se poată concentra pe o sarcină la școală, și nu numai – de mici, de acasă, le dăm sarcini obișnuite cu mai multe sub-cerințe (ex: ia acest prosop din cuier, șterge-te cu el, du-l la coșul de rufe, închide capacul de la coșul de rufe și vino înapoi la mine)
    • în loc de raționalizare – nararea până la 5 ani a ceea ce urmează să se întâmple – să ne jucăm cu ei de-a ce se întâmplă în viitor: aniversare, eveniment la școală, orice noutate apare în program, în afara rutinei (pentru a le descărca tensiunea cognitivă)
    • dramatizați (teatru) orice lectură puteți cu copiii, de la vârstele cele mai mici – să îi ajutăm să își facă în creieraș reprezentare a ceea ce citesc
    • ca să le creștem abilitatea de a sta într-o sarcină, avem răbdare (uneori și o lună de aceeași activitate aproape zilnică – ex lectura – ca el să o poată internaliza)

    QA

    Q: Cum recompensez performanțele școlare?

    A: Nu faceți asta niciodată. E ca și cum mi-ai da bani ca să mă șterg la fund. Școala e treaba mea în viață. Uitați-vă mai curând la nevoile copilului, la cum să îl ajutați să le îndeplinească. 

    Cele mai important câștig cu care am rămas după aceste 4 ore a fost energia foarte sus cu care am plecat, aceea de relaxare și a sentimentului că totul e bine și orice vine „eu pot”. Ceva ce uitasem în vria ultimelor evenimente din viața noastră de familie. 

    Fiecare speaker a venit cu informații importante și cu un input valoros. De la Raluca Anton am luat claritataea și umorul, de la Sergiu Penciu joaca, de la Gáspár György un sentiment de acceptare și blândețe, de la Oana Moraru entuziasm, forță și încredere.

    În continuare, este o fascinație nesfârșită să o ascult și urmăresc live pe Oana. Ascultând-o vorbind despre taberele de copii, m-am pierdut imaginându-mă într-o tabără de copii pentru adulți, ce ocazie extraordinară ar fi să îmi trăiesc experiențe ratate sau eșuate în copilărie, în acest fel conținut, plin de siguranță, dar și de nou, de surpriză. Nu un teambuilding, nu o tabără de dezvoltare personală americănească ori plângăcioasă, ci o tabără și un loc în care să trăiesc pe pielea mea ce îi doresc copilului meu să trăiască în experiența lui de învățare. O experiență de bune practici sănătoase, care cu siguranță ar micșora gap-ul, de care vorbea și Oana, între generațiile noastre: acela că noi am fost crescuți în frică și nesiguranță, setații fiind cum să ne ferim de ea, și drive-ul generațiilor de acum care au ca unic scop interior să se simtă bine, să trăiască bine, să simtă viața. 

    Și un alt lucru, extrem de important, tot o idee de la Oana Moraru, este indigestia emoțională. Ce simt în interior legat de bani, de câștigul lor, zicea ea. Însă am luat cu mine această expresie mai degrabă cu gândul la toate lucrurile pe care le fac zi de zi, cu această stare interioară. Cred că e o busolă prețioasă, corpul și starea internă per se: când mă joc cu copilul meu, când spăl vasele, când pregătesc cina, când strâng jucăriile, când îi pregătesc pachetul de grădiniță, bagajuld e ieșit din casă, când mă pregătesc pe mine, când mă gândesc la ziua de mâine, când mă bag în pat, când lucrez, când …trăiesc orice, o fac dintr-o stare de bine sau cu o încrâncenare, cu o alertă internă, cu exact această indigestie emoțională? Când simt asta, îmi este clar că am o mare nevoie neîmplinită. Am nevoie să mă opresc, să mă ocrotesc, să am grijă de mine.

    Dincolo de faptul că eu însămi îmi doresc să trăiesc o viață bună, plină de bucurie și bunăvoință, îmi amintesc că îi voi transmite zi de zi copilului meu nu dorința mea, ci starea mea interioară cu care fac toate aceste lucruri. Și, ca de obicei, după orice lecție de parenting, mă întorc la mine, la cine sunt, la ce fac și în ce fel. Căci în relația asta de adult-copil, oricât mă concentrez pe nevoile copilului, tot despre mine e vorba… și despre nevoile pe care mi le împlinesc sau nu. 

    Am adunat și mai multe informații și trăiri prețioase, particulare, ca fiecare om din sală. De aceea, amintesc că orice informație citim, de oriunde, nu o vom încapsula în noi la fel cum o facem live, de la vorbitor, când o integrăm ca experiență, cu toată emoția vorbitorului și a contextului în care suntem în acel moment. De aceea, e important să ne înconjurăm de oameni, în forma lor umană și reală, fie că e un workshop sau o cafea cu ei. Experiența umană înseamnă conectare, înseamnă emoție, iar fiecare interacțiune de acest gen, ne face să creștem interior câte puțin. 

     

     

    Please follow and like us:
    0
    Share: