Că Oana Moraru este un fenomen, se scrie peste tot. Are suficiente recomandări academice și practice încât să fie ascultată și suficientă charismă și claritate încât să se facă și auzită. M-a surprins și fascinat să îi ascult discursul atât de vast și de colorat, modulat în atâtea feluri inteligente pentru publicul ei, vorbind de la fizica cuantică și până la exemple practice din clasele ei și casele părinților. Multă informație, multe notițe (5 pagini!). Și au fost momente în care pur și simplu am fost complet absorbită de ce spunea, m-a încapsulat total în energia ei. De-a lungul conferinței...

Sunt 15 la număr și vi le împărtășesc așa cum au ieșit. Acum ceva ani eram într-un curs în care cineva împărtășea foarte furios că ceilalți au o imagine greșită despre el. Și facilitatorul i-a adresat o întrebare care rămâne în continuare cu mine: „Le permiți celorlalți să te vadă așa cum ești? În mod natural și autentic?” De atunci îmi adresez eu însămi întrebarea în relațiile din jurul meu, mai ales atunci când mă simt inconfortabil. Așa că atunci când am primit leapșa de la Alina  am profitat imediat. E un exercițiu bun de autodezvăluire, deși destul de provocator. Apoi,...

Ești foarte important, și foarte importantă pentru copilul copilului tău. Atât de mult contezi, încât orice îi spui, crede fără să conteste. Și ține minte pentru o viață întreagă, chiar dacă e posibil ca tu să nu mai fii acolo să vezi și să înțelegi asta. Te crede când îi spui că e urâtă dacă plânge. Iar data viitoare când va vrea să își comunice frustrarea și iritarea, se va simți rău că nu se poate controla, că nu e bună dacă nu e frumoasă, că e greșită, că e urâtă. Te crede și ține minte când îi spui că...

Să nu vă imaginați că am atins vreo perfecțiune întruchipată, nici vreo Monalisă a mamelor zen și descurcărețe. Ba am o sumedenie de minusuri. Am avut și am multe îndoieli, întrebări, frământări. Una dintre ele, cu care nu mă pot împăca nicicum, e gătitul. Ce iese din mâinile mele arată uneori mai rău decât la cantina studențească. Și nici dacă ai mânca cu ochii închiși nu ți-ai schimba părerea. Iar Emma, de când știe cum se gătește la bistro-ul din colțul străzii, și-a urcat standardele unde nici nu visez să ajung. Nu mă pot lăuda nici cu vreo casă ordonată,...

Luna februarie a fost pentru noi pe jumătate în mașină și avion, prin Budapesta, Bratislava, Vienna, Brussels, Brugge și împrejurimile. Cum micul Om abia a împlinit 1 an și 7 luni și e în procesul de înțărcare blândă, a fost o nouă provocare să ne adaptăm emoțiilor și noiii sale anxietăți de separare, mijloacelor de transport, frigului, variantelor limitate de mâncare, confuziei ritualului de adormire la prânz. Ce provocări în parentaj, am făcut de-a dreptul un salt în gol emoțional. Ca întotdeauna, ne-am folosit de cărți și mai ales de narare, pentru a ne familiariza cu noutățile și a crea...