Sub asediul febrei și dormitului ca în tren, continui să mă imaginez cum mi-ar prinde bine acum să fiu în loc de om, un fel de Inspector Gadget. Îl știți, e personajul acela animat care mereu scoate din pălărie sau din mâneca fix ce are nevoie, că e o șurubelniță ori un bec. Dar cel mai important își lungește mâinile cu care eu fix acum aș putea să iau șervețelele din camera alăturată fără să o mișc pe micul Om adormită brotac pe mine. Zilele trecute am scris un articol unde am pus toate defectele și calitățile și puterile reale...

A fost odată ca niciodată o femeie fantabuloasă, prin înfățișarea și puterea ei. Avea părul vâlvoi, dar mătăsos, plin de lapte și biscuiți. Parcă ascundea mereu o comoară acolo. Ba uneori puteai da și de niște bucăți delicioase de măr răcoritor și dulce. Nu, nu era un pom roditor de fructe. Întreaga ei ființă rodea dragoste și compasiune. În ochii ei puteai desluși râuri de griji transformate în candoare. De fiecare dată când clipea, te umpleai de o stare de bine, dacă se întâmpla să îi întâlnești privirea. Încântarea ochilor ei revărsa peste tine o putere magică, pe care o...

Sâmbătă dimineața, doar noi două acasă pentru o vreme, Emma îmi face o mare surpriză și mă trezește pe la 8 și un pic (versus imposibilul 6:50 din ultima vreme). – Leagăăă, leagă! – Da puiule, mergem la leagăn după ce cârpesc pleoapele cu o cafea. Îmi trezesc creierii bine de tot, ne mai alergăm o vreme în casă, ea cu pielea ei albă total neacoperită și bucuroasă, eu încă nespălată pe față. Începe războiul îmbrăcatului cu promisiunea că la vară va sta la soare fără haine, acum ieșim amândouă îmbrăcate în cel puțin 2 straturi, că e frig. –...

Deloc nu îmi plac articolele astea sfătoase despre ce să faci și cum. Am scris rândurile de mai jos pentru un curs în pregătire, dar vi le las aici pentru că mă roade tare. Că nu știm să sprijinim, fără să invadăm spațiul cuiva. Că am uitat cum e să fii vulnerabil și blând. Că am uitat că nașterea nu e ca o nuntă unde sunt toți prezenți și dansează prin salon cu lăuza. Până și la o nuntă mergi numai dacă primești invitație. Că faptul că ai un cadou pentru „cel mic” nu e bilet de intrare la copil....

Parcă curgea un film cu fiecare cuvânt citit, un film bun și cald, despre o lume mai bună. M-am văzut dintr-o dată mică, în apartamentul cu trei camere din nordul Moldovei, ținându-mă de pantalonii fratelui meu (cel de-al doilea din familie). Îl urmăream mai mereu, mai peste tot, uneori doar de după colțurile ușilor, sau cu urechea lipită de ușa camerei în care se închidea să asculte balade rock în momentele de amoruri eșuate, ori de certuri adolescentine cu mama. Am citit azi pe blogul Cristinei Oțel o scrisoare minunată dedicată primului copil. M-a emoționat onestitatea mamei și blândețea ei,...