Sunt în cursuri de terapie și dezvoltare personală – mă rog, creștere interioară mai bine zis – de 10 ani. Cred că e firesc pentru mulți dintre noi care lucrează mai departe cu oameni, atât de intim emoțional și psihic. Doar că pe lângă setea asta de cunoaștere, cred că mai e ceva. Citesc cărți despre spiritualitate, gândire critică și psihologie de 16 ani. Le-am mâncat pe pâine. Și cu toate astea, fac terapie consistentă doar de puțină vreme, cam de 1 an. Sigur, toate cele de până acum au fost pentru a mă crește cum am căutat a fi...

1.30 noaptea. Mă trezesc în liniștea unei case în care toți dorm. Inclusiv bălțile de afară. Norii de după tunet. Cerul. Adormisem la 8, lângă fiică-mea. Dar acum, fix în noaptea asta nouă, pentru o oră, mă afund în muzică. Fără nimic de făcut, fără nimic urgent, fără rolul de părinte. Doar muzică. Să o a s c u l t. Așa, pe îndelete, cu fiecare vers și fiecare instrument care se aude. Să îmi imaginez omul din spatele vocii. Felul în care își mulează vocea pe emoție și instrument. Brusc, se cască în mine întrebarea: Când au dispărut toate...

Am citit recent un articol punctual despre cum îi disciplinăm pe bebeluși. În primul moment al citirii titlului am simțit deja aversiune în mine și m-am tot întrebat ce nu rezonează cu mine. Autoarea articolului a punctat de-a lungul textului câteva idei foarte utile și prietenoase. Însă, în continuare, eu personal, nu sunt de acord cu ideea aceasta de „disciplinare”. Am observat tendința spre a disciplina adesea în familiile cu părinți sau bunici educatori ori profesori. Nevoia de a urmări evoluția comportamentului copilului și a te asigura că se încadrează în standarde sociale utile lui și, desigur, în siguranță pentru el....

Să nu vă imaginați că am atins vreo perfecțiune întruchipată, nici vreo Monalisă a mamelor zen și descurcărețe. Ba am o sumedenie de minusuri. Am avut și am multe îndoieli, întrebări, frământări. Una dintre ele, cu care nu mă pot împăca nicicum, e gătitul. Ce iese din mâinile mele arată uneori mai rău decât la cantina studențească. Și nici dacă ai mânca cu ochii închiși nu ți-ai schimba părerea. Iar Emma, de când știe cum se gătește la bistro-ul din colțul străzii, și-a urcat standardele unde nici nu visez să ajung. Nu mă pot lăuda nici cu vreo casă ordonată,...

Citesc pe niște grupuri comentarii de la oameni bine intenționați și cu informațiile la ei, de mi se fac ochii cât borcanele. Respiră îmi zic, și dă-i pace, fiecare om împărtășește ce și cum știe și e lecția fiecăruia să reacționeze cum îi cade bine. Mie una, îmi cade rău. Situația era cam așa: o mamă la a doua sarcină se simte rău și împărtășește despre asta, întrebându-se de ce e atât de diferită starea ei față de prima sarcină, de ce se simte acum atât de rău. I se răspunde că e din cauza programelor subconștiente și că ar...