Consiliere pentru mame

Dragă viitoare sau proaspătă mămică,

Nu ești singură.

Mămiciția este un parcurs intens, extrem de frumos și pe alocuri anevoios. Încă din sarcină, și apoi zi de zi, alături de cel mic și mai ales în momentele cheie de dezvoltare ale bebelușului. Când împărtășești acest drum alături de cineva, când mai adaugi și un scop sau un obiectiv de igienă emoțională alături, drumul devine fantastic!

Draga mea, m-am antrenat psiho-emoțional timp de 9 ani, prin formare în psihologie și multă, multă muncă de autocunoaștere. Cu toate acestea, nu am fost mai puțin vulnerabilă sau mai puțin expusă în perioada de sarcină și de după naștere. Tot ceea ce am învățat și am lucrat mi-au fost de mare ajutor prin momentele dificile, să le îmbrățișez sau să cer sprijin la rândul meu. Și eu continui cursurile de dezvoltare parentală și personală și am un mentor, căci sănătatea psiho-emoțională contează.

Și vreau să îți fiu alături încă din sarcină.

Perioada de sarcină este un miracol pe care fiecare femeie îl trăiește în ritmul și felul său unic. Totodată este important de înțeles faptul că maternitatea, de la sarcină și până în primii doi ani de viață ai copilului este un proces nou și profund pentru femeia viitoare și proaspăta mămică. Un carusel emoțional, o dinamică constantă a schimbărilor fizice ale corpului, îmbrățișarea de noi roluri și priorități, resetarea valorilor. Toate acestea pot fi copleșitoare adesea.

Îți pot fi alături în această perioadă, fie lucrând împreună punctual, pe anumite obstacole pe care îți dorești să le depășești, fie în general, ca pregătire pentru perioada care urmează în viața ta. Sper ca împreună să poți găsi suport, înțelegere, liniște interioară și să poți învăța abilități sau tehnici noi care te vor ajuta în situații criză. Scopul este de fapt creșterea rezistenței la situațiile de stres sau de intensitate emoțională. Cu blândețe. Asta va duce la o relație mai bună cu tine însăți, cu partenerul și cu copilul tău.

Dacă ești în perioada sarcinii, te pot sprijini cu:

  • relația eu-femeie-eu-mamă
  • pregătirea psiho-emoțională pentru naștere
  • pregătirea psiho-emoțională pentru primele săptămâni acasă cu bebelușul și noul tătic
  • grup de suport pentru burtici (în curând…)

Dacă ai copilaș, te pot sprijini cu:

  • tristețea post-partum
  • îmbunătățirea relației cu sinele
  • îmbunătățirea relației cu bebelușul
  • îmbunătățirea relației mamă-copil-tată
  • îmbrățișarea cu ușurință a noutăților din cuplu