Despre mine

Sunt Cătălina (Poiană) Covaliu, mamă a doi copii și consilier psihoterapeutic.

„Mamă în prezent” este un exercițiu personal și colectiv de compasiune, autocompasiune și prezență. Am început să scriu pentru mine și pentru mamele care se simțeau singure în acest rol complet nou. Este un proiect personal cu autodezvăluire, cu sprijin și suport pentru oricine vrea să se alăture unui drum onest de mămiciție conștientă, cu bune și cu mai puțin bune.

Am urmat cursuri de dezvoltare personală, teatru forum, T.O.T și în final am ales ca a doua facultate, Psihologia, urmată de formarea în Psihologie Cognitiv-Comportamentală prin studiile masterale în Psihologie Clinică și Terapie. În paralel, am lucrat îndeaproape cu un psihoterapeut internațional de Terapie Sistemică de Familie în cursurile pe care le facilita în România. Au fost aproape doi ani de întrebări și răspunsuri, de situații oneste și profunde, pe care le voi purta cu mine multă vreme. În prezent, sunt în formare profesională de terapie individuală și de grup sub îndrumarea Societății de Psihodramă J.L. Moreno.

În 2010 am început voluntariatul în activități cu copii, cu vârste cuprinse între 5 și 15 ani, în ateliere de creație și educație non-formală. Am putut să aplic numeroase instrumente de parenting în construirea de relații de încredere cu cei mici, în jocuri și sprijin în autocunoaștere, și să ajustez comportamentele din relațiile adult-copil, în felul acesta.

În 2013 am ales să duc căutarea de sine un pas mai încolo și să îmi împlinesc un vis pe care l-am purtat în mine timp de 9 ani. Așa am început drumul către Santiago de Compostela, pe ruta Camino Frances. Am căutat răspunsuri și am găsit. Am petrecut 33 de zile mergând doar pe jos, cunoscând oameni, povești, limitele proprii, trăind aventura și înțelepciunea solitudinii. Mai târziu, am înțeles că e un proces minunat, de îmbrățișat întreaga viață.

În prezent, am bucuria de a face parte dintr-o familie de 4 oameni mari și mici. Din momentul în care maternitatea a început să se deruleze, a pornit și avântul de a crea un spațiu de susținere și sprijin prin consiliere al noilor mămici, începând din sarcină. După ani de lectură intensă a teoriilor de parenting, fiind apoi mama a doi bebeluși, am realizat că tehnicile de parentaj îmi vor fi utile ceva mai târziu. Însă relația părintelui cu copilul începe încă din sarcină și are un punct semnificativ la puțin timp după naștere. În același timp, am învățat că orice este reparabil în relații. Iar ca să putem repara, noi, adulții, avem nevoie de susținere, încurajare, alinare și ascultare.

Despre mine, din rol de consilier al noilor părinți: susțin o naștere și o creștere naturală a copiilor, alături de o dezvoltare firească a bebelușului, aproape de părinții săi. În același timp, pentru copilul noiii familii, contează alegerile fiecărui părinte și cred că fiecare mamă și tată știu ce li se potrivește cel mai bine copilului său și lor (ca și nou cuplu de trei și ca indivizi). Singurul lucru pe care cred că un părinte îl datorează copilului său este un părinte bine cu sine.

Intenția mea este să ofer sprijin ca mamele să aibă parte de o sarcină sănătoasă psiho-emoțional și de un debut cu blândețe în noul lor rol și noilor cupluri un suport de înțelegere a mecanismelor biochimice și emoționale a noiii dinamici din familia cu bebeluș.

Te aștept pe pagina cu Articole pentru a citi mai multe și în curând live, la grupurile de suport pregătite pentru tine și noua ta familie. Mă poți găsi și pe Facebook la facebook.com/mamainprezent.ro sau la catalinasimama @ gmail.com.