Mi-aș fi dorit ca la trei ani să fi avut aceste 3 cărți, în loc de Monitorul de Botoșani și Formula AS. Da, frații mai mari au făcut experimente pe mine și uite așa m-au învățat să citesc. Dar la vremea aceea nu erau prea multe materiale pentru copilași, iar puținele recomandări erau de fapt moșternirile de la un copil la altul, de la o familie la alta. Îmi amintesc cu claritate ce sărbătoare grozavă a fost când mama s-a întors dintr-o delegație cu Muzicanții din Bremen și Crăiasa Zăpezii. Pe aceste două cărți le țineam anume în biblioteca de...

Îmi amintesc de un reportaj la TV despre privilegiul româncelor de a sta în concediu maternal 2 ani, fără să fie nevoite să își dea copilul la creșă sau grădiniță înainte de a fi pregătit. Era o mămică în parc cu pruncul ei în brațe care afirma cu tărie în fața camerei că nu doi, ci 3 ani ar trebui să stea copilul acasă! Iar eu, din partea cealaltă a ecranului, strigam „Da! Da! Așa este!” Ceva timp mai târziu, și un șir de zile și nopți pline de bebelușiadă (în traducere: gugugaga, scutece multe, apa, mama, tata, mâncare peste tot,...

De aproape 10 luni nu am mai gândit în fraze organizatorice altceva decât scutece, plecări în trei, bagaje, mâncăruri de bebeluș și haine. Multe haine. Munți de haine. Și de firmituri. Cam așa s-au desfășurat ultimele luni din viața mea. Iar mâine se întâmplă primul eveniment organizat de mine. E micuț, dar pentru mine e uriaș. Pentru că răspunde la întrebarea pe care o port cu frică în mine de când am aflat că voi fi mamă. Dar așa funcționează lumea asta mare, îți pui întrebarea așa, pe șoptite, și viața îți răspunde. Prima dată când m-am întâlnit cu multă lume...

Cum ne comportăm cu copiii? Cum ne jucăm cu ei și cum le vorbim? Sigur că ne place adesea să le prezentăm lumea prin cele mai zglobii sunete și tonuri. Și le vorbim pe toate intonațiile, înaltele, grelele, toată paleta entuziastă pe care o avem la dispoziție. E îndeajuns să ieși în parc, cu un bebeluș smotocibil la purtător (așa cum sunt toți!) și imediat asiști la o ploaie de “Vaaaaaaaaai! Ce drăăăăguuuuuuțăă eeee! Ai cui sunt ochii ăia, măi puișor?” Ai ei, ai ei sunt! îmi vine să tot răspund la întrebarea pe care o aud de n ori pe...

Eram zilele trecute la un supermarket, cu mâinile pline și cu micul Om atârnând sănătos în SSC (soft structured carrier)*. E amuzant de câte ori am fost oprită pe stradă să fiu întrebată de ce îmi atârn copilul în așa ceva, adică într-un sistem ergonomic de purtare. cu fața către mine și nu către oameni – oare chiar vreau să îmi sufoc copilul la piept? 🙂 Nu a fost o zi de somn în purtare, căci a crescut deja și nu mai ține șmecheria. Acum când e sus, purtată sau în brațe, nu mai doarme, ci …analizează. De data asta, micul...