Poate v-ați săturat de atâtea recomandări de evenimente de învățare. Dacă sunteți addicted ca și mine de informații practice noi, asta o să vă placă: The Woman ne invită pe 24 mai, la Cluj, să vorbim despre asta, cu specialiști în parenting, comunicare și relații sănătoase. Creșterea copiilor responsabili, independenți, cu stimă de sine ridicată este un roller-coaster emoțional prin care trec părinții indiferent de cât sunt de pregătiți. Nevoia informațiilor clar definite și verificate o resimte fiecare părinte în relația cu copilul său, de aceea, educația continuă reprezintă sursa esențială. Au mai rămas doar două săptămâni până la evenimentul The Woman...

Știm deja că primul limbaj al copiilor este jocul. Prin joc și joacă ei își exprimă emoțiile pe care altfel uneori nu știu că le au. În plus, se simt văzuți, auziți, amuzați și iubiți. Este distractiv și pentru noi, adulții, și ne ajută să ne restartăm sau să ne conectăm cu ei când suntem obosiți și avem impresia că nu mai avem prea multe resurse emoționale. Mereu caut recomandări de #joc, iar astăzi am și eu câteva pentru voi. Într-un fel miraculos, jocul scoate din mine o poftă nouă de viață și mă umple rapid și sigur și cu...

Tare aș vrea să știu cum e să te cațeri. Încă nu pot, că mă paralizează frica. Când m-am hotărât că vreau să învăț asta, am rămas însărcinată. Când am hotărât a doua oară că încep asta… la fel. Iar experiența de cățărare cu care am rămas la îndemână e cea de a fi părinte. O metaforă, desigur. Uneori ai elastice agățate, echipament bun, cască de protecție. Altă dată, simți că pici în gol, chiar dacă ești atașat bine de stâncă și continui să urci. Adesea simți goluri în stomac și te întrebi „Oh, fuck! Acuma încotro?” Să vă spun...

Nu știu prea onest despre ce ar trebui să fie 1 mai. Vag îmi amintesc picioarele mele pișcate de țânțari, ascunse pe sub pantaloni prea lungi, ori brațele prea subțiri curgând din tricouri lălâi. Vocile gălăgioase ale adulților glumeți din jurul meu, la o iarbă verde. Da, poate mirosul acela de roșii proaspete, păstrate de vreo mătușă sau bunică, anume pentru marea iarbă verde. Adică grătarul. Ce știu e că am fost mereu un spectator tare trist pe sub zâmbetul de pe față, al lui 1 mai și acum m-aș bucura să îl evit. De crescut altfel acest “iarbă verde”...

Suntem de două zile în Berlin și m-a absorbit cu totul. Speriată la început, călătorind singură cu Omul ăsta de 90 de cm înălțime și multe kilograme scai de mine, într-un oraș complet nou, unde nu pot să leg niciun cuvânt în limba localnicilor, ori să pricep măcar vreun meniu. Însa m-a furat complet. Felul ritmic în care sunt și funcționează oamenii mă surprinde. Par să fie foarte concentrați pe fiecare moment, în parte, visători și totuși conectați la realitate. Am auzit foarte des “take your time” și “let her take her time”, eu fiind cu fiică-mea de mână ba...